PREZENTARE GENERALA

Conceput pentru cazare in regim Airbnb apartamentul H te duce “acasa” in orice deplasare de business.

Geometriile clare si simple ale unui design contemporan sunt punctate de materiale prezente si texturi cu personalitate. Spatiile se desfasoara in jurul unui hol neutru cu usi “ascunse”, ceea ce permite atat evidentierea celorlalte zone functionale, cat si crearea unui contrast vizual intre ambient minimal si complex.

Livingul se deschide in spatele singurei usi colorate de tip « barn door », ce functioneaza ca separator de spatii, dar si ca element decorativ cu rol de echilibrare cromatica a spatiului de zi. Materialitatea bogata a diferitelor finisaje permite o experienta deplina, ce angajeaza simtul tactil.

Cromatica generala contrabalanseaza permanent nuante subtile, telurice, cu pete de culoare ferme – reci sau calde.

Zona de noapte se ascunde in spatele unei usi tip filomuro. Dormitorul pastreaza accentul tactil in finisaje diferite de caramida aparenta alba, lemn, sticla mata si catifea. Noptierele in stil wabi-sabi – obiecte de atractie vizuala – completeaza spatiul, pastrand o ambianta aerisita.

Baia se desfasoara si ea in spatele unei usi cu toc ascuns, imbinand alte doua senzatii tactile percepute visual: senzatia calda a texturii de lemn in nuanta de miere si atingerea rece a texturii placarii ceramice cu aluzie la betonul proaspat decofrat.

Proiect

Apartament H – “Wabi-Sabi Vibe”

Foto

Sabin Prodan (Tryingtodoart)